Business Club: În Sectorul 1 al Capitalei primăria va monta lifturi noi în blocurile anvelopate

917

Edilii Sectorului 1 sunt pregătiți să cheltuie câte 20 de mii de euro în fiecare scară de bloc anvelopat termic. Suma va fi folosită pentru a înlocui peste 900 de ascensoare vechi şi foarte vechi. De avantajele noului program social vor beneficia peste 120 de mii de cetățeni.

Un lift bătrân și… întunecat. Așa-s majoritatea celor din România: peste 75% dintre ele… depășite tehnic. Durata de viață garantată a unui ascensor este de… 12 ani, dar în țara noastră, statistic, 60% din lifturi au fost montate… cu cel puțin trei decenii în urmă.

În premieră pe țară, pentru bătrânele lifturi din Sectorul 1 a venit, pare-se, vremea… pensionării. Cea mai bogată primărie din țară pune pe masă 18 milioane de euro și anunță că schimbă total sau parțial… 924 de ascensoare. 240 de asociații de proprietari au depus deja cereri și… așteaptă cadoul.

Dora Pantile, reprezentant asociație proprietari: Liftul are 50 de ani. El trebuia schimbat cu vreo 25 de ani în urmă. S-a reparat. Și niște reparații care mi s-au părut făcute cu cheltuieli mici, ceea ce înseamnă reparații superficiale. Nu-mi aduc aminte să fi schimbat o piesă așa de grea, pentru că aș fi știut la cheltuielile la întreținere!
Reporter: V-ați permite să-l schimbați pe banii dumneavoastră?
Dora Pantile: Nu cred că asociația și-ar permite, pentru că oamenii, marea majoritate, sunt pensionari.

Citește și: Teia Sponte, prieten al lui Gigi Becali, vrea să facă blocuri cu 12 etaje în Sectorul 1 al Capitalei

Dan Tudorache, primarul Sectorului 1: Nu poți spune că-i o aroganță. Este o necesitate. O dorință, o necesitate și o obligație a noastră să asigurăm siguranța cetățeanului. Noi am făcut așa un calcul, că undeva la 20 de mii de euro să fie media per lift. Este o echipă specializată care stabilește ce componente trebuie schimbate. Care garantează, îți dă o garanție.
Reporter: Cât plătește cetățeanul?
Dan Tudorache: În Sectorul 1 cetățeanul nu plătește nimic. Intră, de fapt, ca o extindere a programului de reabilitare termică a blocurilor. Ținând cont că jumătate dintre locuitorii Sectorului 1 locuiesc la blocuri și jumătate locuiesc la case, jumătate din locuitorii sectorului 1 vor beneficia. Undeva la 120 de mii de locuitori.

Primul „premiu” de 20 de mii de euro oferit de primărie a ajuns… într-un bloc de lângă Gara de Nord.

Bogdan Spătaru, reprezentant asociație proprietari: Acum l-au făcut pe cel nou.
Reporter: Adică l-au înlocuit cu totul?
Bogdan Spătaru: Cu totul, da! Cabină, motor, tot ce trebuia. E din inox. E buton pe cartelă SIM. Dacă rămâi blocat, apeși butonul vine imediat intervenția, dacă n-ai un telefon mobil la tine. Foarte silențios…
Reporter: Dacă era să plătiți, să puneți dumneavoastră bani, mână de la mână, toți locatarii, vă permiteați?
Bogdan Spătaru: Costă foarte mult.

Consumul de curent electric redus cu până la 40%, siguranța locatarilor și timpul foarte scurt de aşteptare a ascensorului… sunt, conform primăriei, principalele avantaje ale programului de reabilitare a lifturilor. Pentru a putea finanța integral proiectul cu bani de la buget, administrația Sectorului 1 a cerut și a obținut, în urmă cu trei ani, modificarea cadrului legislativ. Asociațiile vor beneficia de noile ascensoare în funcție de data la care și-au depus dosarele la primărie.