Planul de Urbanism Zonal (PUZ) de la Sectorul 1, din București a devenit o miză de luptă pe viață și pe moarte în cadrul acestui sector din București. Actorii acestei lupte sunt, pe de o parte, Nicușor Dan și Clotilde Armand care își doresc cu tărie ca noul PUZ să nu fie adoptat de consilierii locali de la Sectorul 1 iar, de cealaltă parte, primarul Dan Tudorache, care spune că vrea să salveze Pădurea Băneasa.
Cei de la USR sunt ajutați în lupta lor de consilierii PNL. Alianța creată ad hoc în jurul lui Nicușor Dan susține că noul PUZ nu le-ar mai lăsa bucureștenilor care trăiesc în Sectorul 1, niciun metru pătrat de spațiu verde. Mai mult, situația de la Sectorul 1 se mai regăsește și la Sectoarele 2 și 5. „Vrem o primărie care luptă pentru sănătatea bucureştenilor sau care acţionează împotriva sănătăţii bucureştenilor? Pentru că ce altceva înseamnă, pe perioadă de criză sanitară, când oamenii sunt izolaţi în case, să pui în dezbatere publică PUZ Sector 1, PUZ Sector 2, PUZ Sector 5, prin care dispar zeci de hectare de spaţiu verde?”, a spus Nicușor Dan.
Pe data de 26 mai 2020, Nicușor Dan a obținut de la Tribunalul București o decizie de suspendare a avizului de mediul pentru noul PUZ de la Sectorul 1, fapt ce a dus la suspendarea întregii proceduri de aprobare. ”Dintre motivele invocate, menţionăm: încălcarea legii mediului 195/2005 întrucât numeroase spaţii verzi au fost încadrate ca zone construibile; încălcarea legii apelor 107/1996 întrucât zonele de protecţie a malurilor lacurilor au devenit şi ele construibile; nefundamentarea corectă a avizului de mediu, întrucât planşele PUZ-ului nu prevedeau clar şi concludent ce modificări face acest PUZ, deci nu putea fi evaluat corect nici impactul său de mediu”, a transmis Asociaţia Salvați Bucureștiul, condusă de Nicușor Dan.
Citește și: Patru ani de blocaj la Primăria Sectorului 1, provocat de consilierii locali USR și PNL
De cealaltă parte, și primarul Sectorului 1, Dan Tudorache spune că vrea să salveze celebra pădure Băneasa, din fața lamelor buldozerelor celor cu interese imobiliare. ”Fiind trecute în extravilan toate terenurile, pădurea va beneficia de o protecție sporită, sub regimul Codului Silvic. Ca să fie clar, în momentul de față, în Pădurea Băneasa se poate construi datorită PUZ-urilor vechi, care au fost date pe șmecherie. În viitorul PUZ al Sectorului 1, care eu sper să fie aprobat, se va interzice cu desăvârșire construirea în Pădurea Băneasa. Deci, eu voi salva Pădurea Băneasa cu noul PUZ”, a spus primarul Sectorului 1.
Tudorache mai spune că Pădurea Băneasa trebuie salvată cu orice chip și ca pentru asta este gata să lupte cu cei care au interese imobiliare. „Cei care au interese imobiliare văd că-i deranjează foarte tare. Ei vin cu tot felul de afirmații eronate, ca să nu le zic rău intenționate. În momentul de față, se poate construi în Pădurea Băneasa și se taie, normal, fiindcă, atunci când construiești tai pădurea. Prin noul PUZ se anulează toate PUZ-urile care au fost aprobate până în momentul de față. Deci, e o mare problemă pentru cei care au terenuri și vor să construiască în Băneasa. Nu se va mai tăia un copac în Pădurea Băneasa, după aprobarea PUZ Sector 1”, a mai declarat edilul.