Inițiativă de urmat, în Sectorul 1

1235

Inițiativă de urmat, în Sectorul 1. Ca să nu stea la mâna importatorilor sau a producătorilor de măști sau combinezoane de protecție, Primăria sectorului 1 a luat o decizie ce ar putea fi luată ca exemplu. A deschis o linie de producție la Croitoria de la Unitatea Protejată Nazarcea Grup, care aparține de DGASPC Sector 1, „unde producem combinezoane si măști de protecție“, după cum afirmă edilul Dan Tudorache.

„Aici se produc două tipuri de combinezoane: unul din microfibră de poliester – pentru cei care au intervenții în interiorul unei clădiri, și unul din poliester peliculizat – pentru cei care intervin in aer liber. Tot aici se realizează măști cu două straturi din bumbac 100%.

Aceste produse vor merge pentru început către colegii mei de la Poliția Locală a Sectorului 1, Complexul Multifuncțional Caraiman și DGASPC, aflați în linia întâi în lupta cu coronavirusul.

Toate cele 3 produse sunt reutilizabile, adică se vor putea întoarce la Spălătoria Textilă de la Nazarcea, unde vor fi decontaminate și spălate la temperaturi înalte“, mai spune primarul pepagina sa de socializare.

Citește și: Ofițerul de presă al lui Dinamo, ironii la adresa situației stadionului din Ștefan cel Mare: „Primul ciocan la Dinamo va fi transmis de ambele primării”

Nazarcea Grup este o întreprindere socială dezvoltată de D.G.A.S.P.C. Sector 1, unitate din subordinea Primăriei Sectorului 1, în anul 2011 prin intermediul mai multor proiecte cu finanțare nerambursabilă, scopul acestei inițiative fiind de creștere a incluziunii profesionale și sociale a persoanelor cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă.

Este cea mai mare unitate protejată autorizată din țară, care include 7 domenii în care persoanele cu dizabilități pot lucra: spălătorie auto, brutărie, spălătorie textilă, croitorie, ceramică decorativă, neutralizare și eliminare deșeuri infecțioase cât și tipografie.

În afara celor 70 de locuri de muncă ocupate de persoanele cu dizabilități, structura funcționează și ca o platformă care asigură modul formal de învățare și pregătire pentru piața liberă a muncii.