Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din sectoarele Capitalei sunt conduse, de ani buni, de aceeași oameni, unii cu experiență în domeniul vizat, alții cu experiență în transporturi. Vă prezentăm cine sunt și ce legături au cu mediul politic și administrativ șefii instituțiilor aflate în subordinea primăriilor.
17 ani la conducerea DGASPC Sector 1
Dănuț Ioan Fleaca lucrează din 2003 ca director general al DGASPC Sector 1. Anterior, a lucrat trei ani ca director al Direcției de Protecție a Drepturilor Copilului Sector 1 și șase ani a fost cadru medical la un cămin de bătrâni.
Citește și: Un acționar a fugit de la Rapid: “Refuză să mai dea bani”. Dan Tudorache, tras la răspundere
Fleaca a terminat Facultatea de Medicină Militară din București și Facultatea de Drept “Nicolae Titulescu”. Are un master în managementul afacerilor publice europene și unul în inspecția socială, obținut de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
Împreună cu soția, Fleaca deține patru terenuri intravilane, o casă, trei apartamente, trei autoturisme și un tractor. Datoriile la bancă trec de 100.000 de lei. În 2019, Fleaca a încasat 90.000 de lei de la DGASPC, la care s-a adăugat suma de 21.816 lei, pensia cuvenită și 7.222 de lei, indemnizația obținută pentru că a făcut parte din comisia Centrului Municipal București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE).