Primăria lui Firea dă undă verde unei clădiri cu 5 etaje care va înghiți o casă de epocă de pe Calea Victoriei

963

Consilierii generali din București au adoptat o serie de modificări urbanistice care-i vor permite unei firme italiene să construiască un imobil înalt de 25 de metri, într-o zonă istorică de pe Calea Victoriei.

Gabriela Firea a pus pe ordinea de zi a Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de miercuri un proiect de modificare a planului urbanistic zonal (PUZ) al unei suprafețe situate în Sectorul 1, pe Calea Victoriei nr. 200. Suprafața de la respectiva adresă face parte din zona protejată nr. 16 a Capitalei (potrivit proiectului inițiat de Gabriela Firea). Și se află în proximitatea Căii Victoriei, considerată simbol al Bucureștiului.

Aceste două criterii ar trebui să le fie suficiente autorităților pentru a nu permite ridicarea, pe terenul respectiv, a unor construcții care nu respectă specificul urbanistic al zonei.
Proiectul de modificare de PUZ pe care Firea l-a pus pe ordinea de zi – și care a fost întocmit de Vego Engineering (aceeași societate care a făcut și proiectul de PUZ al Sectorului 1) – prevede, însă, ca vizavi de Muzeul Național George Enescu (clădire de la începutul secolului al XIX-lea) urmează să se poată ridica un imobil cu 5 etaje, mai înalt decât permiteau până pe 29 ianuarie 2020 normele urbanistice, și care ar ajunge la 25 de metri înălțime.

Citește și: Business Club: În Sectorul 1 al Capitalei primăria va monta lifturi noi în blocurile anvelopate

Această clădire înaltă ar urma să nu fie ridicată chiar la stradă, ci în spatele unei case existente, al cărei aspect păstrează specificul zonei.

De ce ar dori primarul general al Capitalei să gireze ridicarea unei astfel de clădiri într-o zonă a orașului care este încărcată de istorie? Și de ce ar fi consilierii generali de acord cu una ca asta? E greu de spus.

Cert este că, la ședința de miercuri, mai bine de jumătate dintre consilierii generali prezenți au votat pentru modificarea PUZ-ului. Așa că acum – dacă va mai primi și autorizație de construire – beneficiarul clădirii, adică societatea italiana World Building Real Estate SRL, se va putea apuca de ridicat blocul pe care și-l dorește. Potrivit datelor furnizate de portalul listafirme.ro, acționarii acestei companii sunt: Carmela Esposito, Antonietta Bifaro și E.B. Ricambi SRL. Iar administrator – potrivit sursei citate – este Carmela Esposito.